Despre boieri, fără prejudecăţi

autor Armand Goşu, Revista 22, nr. 778, februarie 2005

România, exil şi retur

La 15 ani de la împuşcarea lui Ceauşescu şi după o serie de convulsii care au culminat cu scandalul manualelor alternative şi cu contestatul tratat de Istoria românilor publicat de Academie, istoriografia româna dă semne de uimitoare vitalitate. Apariţia primului volum din Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, coordonator şi coautor Mihai Dim. Sturdza, stârneşte o vie satisfacţie intelectuală. Aşteptarea a fost nepermis de lungă. Cercetări detaliate asupra nobilimii s-au publicat în ţările din jur cu multe decenii în urmă. Este meritul sintezei coordonate de Mihai Dim. Sturdza de a acoperi aceasta lacună a scrisului istoric din România. Jocurile sorţii au făcut ca istoria boierimii din Moldova şi Ţara Românească să fie scrisă de urmaşul unora dintre cele mai influente familii de boieri din Moldova şi strănepot al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849).

Istoria, a dovedit-o coordonatorul şi coautorul Familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, este mai degrabă o vocaţie decât o profesie. Regimul comunist a sabotat cât a putut vocaţia de istoric pe care Mihai Dim. Sturdza a simţit-o încă din frageda adolescenţă. Arestat la terminarea liceului pentru „atitudine duşmănoasă" şi „nedenunţare de complot' ,închis la Jilava, Ghencea şi în lagarele de muncă forţată de la Bicaz şi Oneşti, Mihai Dim. Sturdza a fost sfătuit la eliberare, în mai 1954, să renunţe la proiectul de a urma facultatea de istorie, unde nu ar fi avut nici o şansă să fie admis din cauza dosarului. A absolvit Filologia. În decembrie 1963 a fost scos din România de rude influente din Grecia (Destinul unui exilat: Mihai Dim. Sturdza. De la Ministerul de Externe francez la Europa Liberă, în Politica externă comunistă şi exil aniticomunist. Anuarul IRI, vol. II).
După doar două luni petrecute la Atena a luat drumul Parisului. Aici, după o scurtă şedere la uzinele Renault, a intrat ca funcţionar la Ministerul francez de Externe, pe care-l va părăsi 17 ani mai târziu pentru a se angaja la Departamentul românesc al Institutului de Cercetări al postului de radio “Free Europe”, de la Munchen, de unde s-a şi pensionat un deceniu mai târziu, în 1995. În spatele acestei cărţi de vizită impresionante se ascunde o pasionată muncă în arhive şi biblioteci pentru a-şi pune în valoare vocaţia de istoric. Primele studii le-a publicat la 34 de ani, în 1968, anul intrării în Ministerul de Externe francez. Celebritatea, în mediile ştiinţifice occidentale, i-a fost adusă de Dictionnaire Historique et Genealogique des Grandes Familles de Grece, d’Albanie et de Constantinople, publicată la Paris în 1983.
Geneza Familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, povestita de autor (pp. 8-17) are aerul unui roman poliţist. În 1950, Mihal Dim. Sturdza a fost adoptat de grupul genealogiştilor care, în cea mai cruntă perioadă a comunismului românesc, şi-a continuat cercetările pentru întocmirea genealogiilor boierilor olteni şi munteni. Genealogiile boierilor moldoveni i-au fost repartizate elevului de liceul, pe atunci, Mihai Dim. Sturdza. Arestarea, procesul, închisorile, lagarele de muncă i-au intrerupt cercetările pentru câţiva ani. Ele vor fi continuate mai târziu. Autorul a părăsit România în decembrie 1964, luând cu el manuscrisul genealogiilor moldoveneşti. Acel manuscris este punctul de plecare al enciclopediei Familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească publicată 41 de ani mai târziu, cu colaborarea mai multor autori.

Boierii: de la Abaza la Bogdan

În introducerea la primul volum din enciclopedia Familiile boiereşti... autorul lămureşte termenii şi dezvăluie intenţiile. Boierii sunt "toţi cei care, numiţi de Domn într-o  slujbă, erau totodată îmbrăcaţi cu caftan, caftanul conferind în acest caz nobleţea" (p. 15). Spre deosebire de nobilimea, boieria ereditară nu era consfinţită prin lege, fiind evidenţiată prin transmiterea numelui şi a bunurilor funciare. Urmaşii unui boier erau consideraţi tot boieri atâta vreme cât mijloacele le permiteau să trăiască "boiereşte". Târziu, abia în secolul al XIX-lea, sistemul boieriei la români este organizat prin Regulamentul Organic, după modelul rusesc.

Primul volum începe cu familia boierilor Abaza, fugiţi în Rusia împreună cu Dimitrie Cantemir, după înfrângerea de la Stănileşti, şi se termină cu familia Bogdan. Următoarele cinci volume vor epuiza literele alfabetului. Ele vor vedea în curând lumina tiparului. Familiile boiereşti... este o "enciclopedie istoricăm genealogică şi biografică", cum precizează în subtitlu. Cei care se aşteaptă la o însuşire de arbori genealogici puşi cap la cap or să fie dezamăgiţi. Coordonatorul a organizat materialul după criteriul alfabetic. Volumul conţine texte de referinţă despre biografiile unor reprezentanţi ai acelor familii, fragmente din testamente, memorii, însemnări de călătorie, fotografii de epocă, schiţe şi descrieri de conace sau palate. Cele mai multe texte sunt semnate de Mihai Dim. Sturdza. Totodată au fost republicate studii ale unor istorici consacraţi precum Ştefan Andreescu, Dan Berindei, Paul Cernovodeanu, Ilie Corfus, I.C. Filitti, Ştefan Gorovei, Sergiu Iosipescu, Andrei Pippidi, Gheorghe Ungureanum A.D. Xenopol etc. La volum au mai colaborat trei tineri talentaţi istorici, Gabriel Badea Păun, Tudor Radu Tiron şi Mihai Alin Pavel (pentru aducerea la zi a unor genealogii). Studiile sunt inegale. În unele cazuri avem de-a face cu cercetări aprofundate, scrise într-un stil mai degrabă tehnicist, nu foarte accesibil cititorului care nu are exerciţiul lecturii cărţilor "grele" de istorie. În alte cazuri, articolele sunt mai puţin pretenţioase, scrise într-un limbaj accesibil marelui public.

"Genealogia are mai întâi interesul de a satisface o curiozitate legitimă. Nu înţeleg cum un om cult poate să n-aibă această curiozitate." (I.C. Filitti).

Cele mai multe studii sunt semnate de Mihai Dim. Sturdza şi ele văd pentru prima dată lumina tiparului. Ceea ce impresionează este siguranţa cu care Mihai Dim. Sturdza trece de la portretele unor boieri din secolul al XVII-lea la destinul sub comunism al urmaşilor aceleiaşi (sau altei) familii de boieri. Valoarea excepţională a câtorva studii mă obligă să mă opresc asupra lor. Mihai Dim. Sturdza a semnat în Familiile boiereşti... cele mai bune pagini care s-au scris vreodată despre Zamfir Arbore (pp. 97-107). Revoluţionar rus care şi-a găsit adăpost în Elveţia, de unde a fugit în România, în 1879, de teama extrădării, Zamfirii Konstantinovici Ralli n-a furat doar cărţi, motiv pentru care a fost acuzat în mai multe rânduri de plagiat, ci şi-a însuşit şi numele bunicii sale, Arbore, reînviind în acest fel un vechi neam boieresc dispărut. Autorul descâlceşte complicatele relaţii cu diferitele grupări de revoluţionari ruşi cărora Arbore le-a rămas multe decenii dedicat. Patima narodnicismului a creat complicaţii diplomatice statului român atunci când cele 100 de pistoale, ascunse printre cărţi, trimise de Arbore peste Prut, au fost descoperite de autorităţile ruseşti. A fost salvat de Take Ionescu, iar incidentul a fost muşamalizat, obţinând chiar restituirea pistoalelor. Cel care a luptat toată viaţa împotriva ţarului a fost supus credincios al regilor României, dedicându-i lui Carol I unul din volumele sale de amintiri. Chiar dacă nu s-a adaptat niciodată vieţii politice de pe malurile Dâmboviţei, pe care a detestat-o până la moarte. Zamfir Arbore a fost simpatizat de mulţi oameni politici şi mai ales de regele Ferdinand. Datorită intervenţiei suveranului, mai mulţi revoluţionari ruşi, printre care şi celebrul Boris Savinkov (conducătorul organizaţiei teroriste a eserilor, care a jucat un rol nefast în "afacerea" Kornilov, lăsându-se manipulat de Kerenski, folosit mai apoi de CEKA în procesul împotriva eserilor şi recuperat de spionajul sovietic la începutul anilor '20), au primit drept de azil în România. Zamfir Arbore, încercat anarhist rus, a devenit în 1920 senator al României din partea Basarabiei, ceea ce nu l-a împiedicat doi ani mai târziu să editeze o publicaţie de extremă stângă. Amănunt care n-a contat la angajarea sa, la 58 de ani (când cei mai mulţi ieşeau la pensie) la Şcoala Superioară de Război, unde a predat până în 1930 geografie, topografie şi rusă. În tot acest timp, fiica sa, Ecaterina Arbore, trăia la Moscova, ca agentă a Cominternului, pentru care scria literatură de propagandă comunistă ce era expediată în România. Ecaterina a fost cea care i-a intermediat tatălui său publicarea unor capitole din amintirile sale despre Bakunin şi Neceaev, în URSS, în 1931, sub vechiul nume de Z.K. Ralli. A fost înmormântat cu onoruri militare. Şi cu discursuri revoluţionare la catafalc. A fost Zamfir Arbore, Copilul teribil al Basarabiei.

Pagini cu totul remarcabile au fost dedicate lui Anastase Başotă, excentricul boier moldovean, fondator al Institutului Academic de la Pomârla (pp. 382-401). Echilibrate şi documentate sunt biografiile Elenei Bibescu (pp. 490 - 492), Anton Bibescu (pp. 493 - 514) şi George-Valentin Bibescu (pp. 515 - 522), ca şi discursul lui Mircea Eliade la primirea în Academia Regală din Belgia (şedinţa publică de la 19 februarie 1977), în care este evocată personalitatea Marthei Bibescu. În ciuda tăcerii de care au fost învăluiţi de istoriografia comunistă, figurile celor mai mulţi Bibeşti nu erau cu totul necunoscute cititorilor de istorie. Cu excepţia lui Anton Bibescu, pe care abia cercetarea lui Mihai Dim. Sturdza ni-l dezvăluie. Căsătoria cu Elisabeth Asquith mezina fostului prim-ministru britanic, i-a deschis lui Anton Bibescu larg porţile marilor familii din lumea anglo-saxonă. Din păcate, diplomaţia română n-a ştiut să profite de relaţiile lui Anton Bibescu. Titulescu manifestând o duşmănie "cvasi-patologică" faţă de Bibescu, împotriva căruia a dus, prin intermediul presei, îndelungate campanii de calomniere. Potrivit autorului, duşmănia s-ar datora frustrării lui Titulescu, "bărbat urât şi asexuat", în faţa frumuseţii masculine şi a succesului repurtat de Anton Bibescu în saloanele moderne. Frustrarea lui Titulescu, dacă despre frustrare este vorba, a stânjenit relaţiile diplomatice ale Bucureştiului cu Londra şi Washington-ul.


Bookmark and Share